385 is not an ordinary number

Ieri, 10 septembrie. Prima mea experienta cu autobuzul 385. Am auzit de la niste prieteni, dar abia dupa ce am ajuns seara acasa, ca asta e un autobuz faimos, in/din care poti vedea multe lucruri ciudate sau poti intalni personaje interesante. Mai ceva ca in povestile fantastice ale celor de la ING despre mana gigantica care te poarta pe sus catre oglinda fermecata! Super tare, frate, imi zice cineva… Dar sa va spun cum a fost la mine. Ma urc de undeva de pe traseu (Sebastian, mergeam catre Unirii), fara sa stiu ce si cum cu autobuzul asta, era prima oara cand mergeam cu el, dupa cum am mai spus. Inauntru, aglomerat, dar mai vazusem din astea, nimic neobisnuit. La un moment dat, lasandu-mi privirea sa circule dezlegata de aiurea prin jur, imi atrage atentia o doamna respectabila care statea asezata langa mine, tinandu-se cu o mana de bara de sprijin. Faza ciudata e ca mana cu care se tinea de bara era bagata intr-o punga de plastic. O fi avand o rana saraca femeie sau o eczema ceva si voia sa ascunda privirii celorlalti o imagine hidoasa. Frumos, imi zic, iata o doamna foarte demna!.. Imaginea imi pare brusc interesanta si incep sa-i urmaresc discret miscarile mainii, impins de curiozitatea diabolica de a afla ce orori se ascund dincolo de acea punga de plastic devenita in imaginatia mea un fel de bandaj ad-hoc. Eh bine, nu pentru mult timp, deoarece curiozitatea mult prea analitica imi este facuta tandari de glasul unui domn cu ten masliniu care tocmai se urcase si incepuse sa zbiere la cineva de jos: “Nu va mai urcati dracului, ca e aglomerat…si unde vreti sa stati, in brate la mine?” “Ce ai cu ei, de ce nu-i lasi sa urce?”, protesteaza consoarta aramie a domnului. “Tu taci din gura, zice cetateanul inversunat, ca ei nu are treburi ca noi. Ei se plimba, se urca aici si se da jos dincolo, casca gura, nu are griji. Lasa-i, ca mai vine unu’ in spate si se poate plimba cu ala.” Si tot asa, vociferand ambiguu si varsandu-si naduful zgomotos pe cei care ramasesera in statie, pana cand o doamna in varsta, considerand toata acea zarva o tactica folositoare ciorditorilor din buzunare, incearca sa ia atitudine si-i spune consoartei individului: “Mie sa nu-mi umbli la geanta, auzi?!” “Haoleo!..” In momentul acela, individul se opreste brusc din peroratiile sale si isi indreapta artileria grea asupra batranei care comentase. “Ce i-ai spus?..Da’ cum crezi ca noi umblam dupa d’astea?..Cum poti sa spui asa ceva, nu ti-e rusine? Noi suntem oameni civilizati, mie nu-mi trebe’ aia cincizeci de mii sau o suta pe care-i ai in geanta si mergi la piata cu ei. Da’ cum te poti gandi la asa ceva, ce, noi aratam a borfasi? Nu ti-e rusine sa te gandesti ca eu pot sa-ti fur din geanta?...Eeeu?..Da’ stii tu ce am eu in geanta?..Nu stii!..Ia sa vezi!” Si scoate Raj Kapoor un brat intreg de fisicuri de cate 1 milion si i le arata femeii, in vazul tuturor. “Stii cati bani am aici???... Uite! Am 6-7 sute de milioane cu mine si tu crezi ca eu sau ea ne uitam in geanta ta dupa 50 de mii amarati? Uita-te aici: am 700 de milioane cu mine si cred ca am socat toata lumea din autobuz cu asta (!!!) …mai ai curaj sa spui ca eu ma uit in geanta ta?..Nu ti-e rusine? EU as putea sa spun ca ma tem sa nu-mi bagi mana in geanta, nu tu.” “Hai, bah, las-o”, zice Aramia. Apoi, spre batrana: “Da’ chiar, cum puteti sa va ganditi la asa ceva? Eu nu ma uitam la gentile tale, doamna!” “Cum s-o las in pace, ca daca o las, toti oamenii din autobuz incepe sa urle ca-s hot si la urmatoarea statie vine mascatii si ma da jos! Sa-i fie rusine! Eu am bani, nu ma uit la banii ei amarati, ca nu-mi trebuie, a vazut toata lumea cati bani am la mine” protesteaza in continuare masliniul. Pe la Izvor, se da si biata femeie jos, care tacuse inmarmurita pana atunci de scena in forta la care luase parte. De pe trotuar, dupa ce coboara, mai gaseste puterea sa-i suiere individului: “Daca erai civilizat si cinstit, nu aveai atatia bani, derbedeule!” “Ha-haaaa!”, ranjeste asta triumfator de dupa usa, in timp ce autobuzul pornise. “Am lucrat in Americaaa, ordinaro ce esti…am lucrat si am facut bani, nu ca tine!” … Piata Unirii, punct terminus de data asta. Cobor odata cu Raj Kapoor, care se pierde in multime impreuna cu a sa consoarta si ma uit in jur. Doamna cu punga de plastic pe mana coborase inaintea mea. Si nu avea nici o rana de ascuns. Ea folosea doar acea punga de plastic in loc de manusa, cum vazuse ca fac vanzatoarele de la paine sau de la carne cand trebuie sa serveasca clientii. Era felul ei de a se proteja de “microbii” si necuratenia celorlalti...